te iubesc.

Smulsa parca din mijlocul unor asternuturi delicate, albe, pufoase, primitoare, am ajuns in fata unei usi masive din stejar. Vis stupid! Unde era fictiunea stoarsa din poeziile citite? Credeam ca s-a strecurat subtil in sangele meu clocotitor, in somnul meu prea putin profund. Ceva era ciudat. Prin fereastra ingusta a usii o lumina difuza se risipea in noaptea care imi imbratisa corpul. Stiam ca cineva e dincolo de usa. Poate ma astepta. Evitam sa-mi intorc privirile spre strada notorie. Am atins nehotarata manerul usii. Era foarte rece, Brusc, usa a prins viata.

-Nici sa nu-ti treaca prin minte sa te lupti cu mine!

Manerul a disparut in mod inexplicabil. Ecoul vocii glaciale al usii se lovea de timpanul urechilor mele. Am atins usa cu degetele. O durere nociva, insuportabila mi-a cuprins intreaga palma. Muscatura necrutatoare a usii implacabile!

Am simtit brusc cum strada ma atragea spre ea. Luminoasa, rece, provocatoare, cu miscari feminine, unduioase, se apropia tot mai mult. Ii auzeam respiratia sacadata langa urechea mea. Credeam ca se va azvarli asupra mea si ma va inghiti. Simteam teama pana in maduva oaselor. Era fantomatica. Era insidioasa. Era teama. Nu s-a intamplat asa. Cu un zambet onctuos mi-a spus hotarata:

-Apropie-te!

Ochii au inceput sa-mi iasa din orbite urmarind strada. Corpul mi se diseca. Simteam o durere falsa cuprinzandu-mi picioarele. Un suspin silentios a curmat momentul. Ma reintregeam. Urmaream absenta strada. Aveam emotii. Ochii imi devenisera doua lacuri imense, sarate, in care inotau doua pupile absorbite de frumusetea aparenta a strazii.

-Haide, haide! Stii ca trebuie sa o faci…

Ce trebuia sa fac? Mainile imi oscilau violent pe langa corp. Intr-o fractiune de secunda le-am lasat sa se abata asupra unui cos de gunoi. Gestul meu a declansat un ras sarcastic incontrolabil, asurzitor. Viata fara sarcasm e goala, dar acel ras ma scotea din minti.

-De ce sunteti atat de nemilosi? Am urlat din toti plamanii, adresandu-ma neantului si nimicurilor sale.

-Fiindca tu ne faci asa…

Un ras nebun mi s-a furisat in minte. Ah! Copil nebun... Visul era al meu. Personajele erau ale mele.

Strada a devenit brusc o fetiscana candida, cu un zambet dulceag si niste codite foarte dragute. Cosul de gunoi s-a transformat intr-o flaore caraghioasa, care incerca sa retina luna intre petalele sale. Selena lumina mai puternic cadrul. Ceva diferit ma facea sa urmaresc acea fetita imbracata in hainele naivitatii. Inima dadea sa-mi iasa din piept. Imi doream sa o eliberez. O exploatasem enorm in ultima vreme. Bataile sale alerte si violente ma faceau sa cred ca isi dorea o vacanta.

In scurt timp am ajuns in fata altei usi. Una grandioasa, mai lucioasa, mai masiva decat cea pe care o parasisem. Nu voiam sa o deschid. Imi era teama sa-I gasesc manerul. Inima o luase razna. Corpul imi amortise. Buzele innebunisera. Cantau in soapta un imn inchinat cerului, inchinat eternitatii si dragostei. Vrajita de ciudatul imn, usa s-a deschis. In cadrul ei s-a creionat un chip invaluit in obscuritate. Eram incet, incet prinsa in mrejele amintirilor. Toate se legau de acel chip atat de ambiguu si totusi cat se poate de clar. Am putut sa dau viata doar la doua cuvinte:

-Te iubesc!

Brusc m-am trezit. Vis ciudat. Noapte alba. Obiecte vii care stiu si realizeaza prea multe...

P.S. cand lucrurile prind viata, inimile intra in vacanta, mintile innebunesc, iar oamenii se iubesc.

mormoloc.

Supradoza de filme - Dead poets society, Atonement, Solino - si de dulciuri. Un Mos Nicolae indulcit. Primit si ceva bani. Dorinta de a-i cumpara lui Bob de ziua sa un album rock'n'roll... Inca la stadiul de "dorinta". Incercat convins Dude sa ramana la handbal. Fara motiv. Adus vorba de Bob.
Pozat Mormoloaca. Creste :)
The New Amsterdams - Hanging on for hope

amintirea unei vineri pierdute.

Ii pasa. Simt ca ii pasa.
Un multumesc ironic, hotarat, cu multe batai de inima alerte. Un scuze copilaresc. Incercarea de a repara lucrurile cu o atingere usoara. Mana implacabila. Legatura taiata dintre vointa si mana. Atingere calda. Mai vreau. Incercat atras atentie. Indiferenta aparenta. Vointa stupida. Joc idiot. Copii indragostiti.
Razboi oficial. Elevi-diriginte. Incercare de mentinere in picioare. Suntem un tot cu o gaura. O veriga lipsa. Napolitana. Incercat din rasputeri de a mentine "totul" viu. Aproape reusit. Alcatuit tribunal. Motonel judecator. Propunerea flirtului cu Bob. Inrosit stupid. Zambete de apropo.
Jucat carti. Acelasi drog. Aceeasi doza.
Urmeaza o dupa amiaza cu acelasi continut de nimic etern. Trist. Zilnic, un atom de fluture moare.
Take That - Back for good
Bulimie. Foame continua de visuri. Plimbari prelungite, scenarii imaginare. Colegi speciali, un Bob romantic.
E ca un drog. Ma consuma treptat. Incet, dar sigur. Il inhalez infometata. Mai mult! Mai mult! Imi intra in vene, imi invadeaza creierul, imi omoara atomii. Inchid ochii, trece o clipa, doza e luata. Ma tem de o supradoza. Ar fi fatala. Dorinta de a-i forma numarul. Motive inexistente. Foamea de EL. Proasta dispozitie injectata in sange. Am nevoie de o transfuzie. Omagiu adus iubirii. Imn inchinat mortii. Fluture anemic.
"La vita e bella"
P.S. Amintirea unei vineri pierdute.

un eu intangibil.

-Pe cuvantul tau de onoare ca esti vrajitoare? -Pe bucla mea cea mai carliontata! -Bun! Haide sa promitem ca vom fi vrajitoare pana la moarte! -Pana la moarte! Urmeaza partea cu spontana, lunga, sincera imbratisare prieteneasca. Fiecare atom din corp imi vibra. Ascultam ecoul acestora in inima prea inocenta pe atunci pentru acele trairi inexplicabile, sublime, galopante. Ah! Dar cu cata convingere rosteam acele promisiuni, cu cata nevinovatie daruiam acea imbratisare, cu cata ardoare ma aruncam in bratele prieteniei. Astazi, dupa ani arsi in flacara intensa a timpului, dupa ce un real atat de palpabil m-a prins in capcanele sale, intorc ochii inlacrimati spre intamplari ca acestea. Sunt ca o oglinda. Un ochean intors. Un suflet regenerat le ingroapa zilnic tot mai adanc in vene subtiri, artere nestiute. Poate fara sa realizez, promiteam lucruri adevarate, dureros, ciudat de adevarate. “Vrajitoare pana la moarte.” Ah! Nu e oare prea tarziu sa realizez ca moartea aceea a aparut pe nesimtite, implacabila, bastarda, ironica, vie? O moarte adusa de o flama la stadiul de cenusa. O moarte simbolizata de pierderea imbratisarilor, cuvintelor, legaturii. O moarte provocata de impasibilitate, care nu are istorie si nu creeaza istorie. -Si, cum a fost astazi la scoala? -A, foarte bine. Am pierdut timpul intr-un mod relaxant cred. Dar tu? Cuvinte stupide. Cuvinte care nu ranesc, nu transmit nimic, insa care tradeaza emotii. Emotii la patrat. Emotii puerile. Emotii. O privire absenta. O buza muscata inconstient. O pleoapa inchisa incet, incet. Buze tremuratoare. Plete gadilate de un vant – oh! copil iubit al cerului…-. O mana ireala, ireala care mangaie un obraz rosu, fin. Sarutul mult asteptat. Lung, pasional, sincer, senzual, idescriptibil, oniric, adolescentin. Sunt ca o pasare Phoenix care reinvie din propriile amintiri, care traieste hranindu-se cu iluzii, sperante, care este macinata de nostalgii, melancolii. Ma privesc intr-o oglinda idioata. Pe retina ochilor imi ramane imprimata imaginea unei carliontate. Ochi caprui, buze subtiri, rosii, obraji lipsiti de acel roz tipic, nas drept. Intind o mana calda, subtire si ating acei obraji palizi. Ii simt cum tresara. Dar nu e aceeasi tresarire, nu e aceeasi senzatie, nu e aceeasi emotie. Un foc interor mistuie tot ce e mai de pret din mine. Imi face venele sa clocoteasca. Absenta acelor iluzii ma termina incet, incet. O floare sub un cer innorat, mazgalit, manjit de realitate. Timpul trece si noi ne trecem odata cu el. Vreau o eternitate lipsita de realitate. Vreau un eu diferit de cele pe care le-am avut pana acum. Un eu fantastic. Un eu care sa multumeasca un suflet regenerat. Un eu intangibil…