sâmbătă, 6 decembrie 2008

un eu intangibil.



-Pe cuvantul tau de onoare ca esti vrajitoare? -Pe bucla mea cea mai carliontata! -Bun! Haide sa promitem ca vom fi vrajitoare pana la moarte! -Pana la moarte! Urmeaza partea cu spontana, lunga, sincera imbratisare prieteneasca. Fiecare atom din corp imi vibra. Ascultam ecoul acestora in inima prea inocenta pe atunci pentru acele trairi inexplicabile, sublime, galopante. Ah! Dar cu cata convingere rosteam acele promisiuni, cu cata nevinovatie daruiam acea imbratisare, cu cata ardoare ma aruncam in bratele prieteniei. Astazi, dupa ani arsi in flacara intensa a timpului, dupa ce un real atat de palpabil m-a prins in capcanele sale, intorc ochii inlacrimati spre intamplari ca acestea. Sunt ca o oglinda. Un ochean intors. Un suflet regenerat le ingroapa zilnic tot mai adanc in vene subtiri, artere nestiute. Poate fara sa realizez, promiteam lucruri adevarate, dureros, ciudat de adevarate. “Vrajitoare pana la moarte.” Ah! Nu e oare prea tarziu sa realizez ca moartea aceea a aparut pe nesimtite, implacabila, bastarda, ironica, vie? O moarte adusa de o flama la stadiul de cenusa. O moarte simbolizata de pierderea imbratisarilor, cuvintelor, legaturii. O moarte provocata de impasibilitate, care nu are istorie si nu creeaza istorie. -Si, cum a fost astazi la scoala? -A, foarte bine. Am pierdut timpul intr-un mod relaxant cred. Dar tu? Cuvinte stupide. Cuvinte care nu ranesc, nu transmit nimic, insa care tradeaza emotii. Emotii la patrat. Emotii puerile. Emotii. O privire absenta. O buza muscata inconstient. O pleoapa inchisa incet, incet. Buze tremuratoare. Plete gadilate de un vant – oh! copil iubit al cerului…-. O mana ireala, ireala care mangaie un obraz rosu, fin. Sarutul mult asteptat. Lung, pasional, sincer, senzual, idescriptibil, oniric, adolescentin. Sunt ca o pasare Phoenix care reinvie din propriile amintiri, care traieste hranindu-se cu iluzii, sperante, care este macinata de nostalgii, melancolii. Ma privesc intr-o oglinda idioata. Pe retina ochilor imi ramane imprimata imaginea unei carliontate. Ochi caprui, buze subtiri, rosii, obraji lipsiti de acel roz tipic, nas drept. Intind o mana calda, subtire si ating acei obraji palizi. Ii simt cum tresara. Dar nu e aceeasi tresarire, nu e aceeasi senzatie, nu e aceeasi emotie. Un foc interor mistuie tot ce e mai de pret din mine. Imi face venele sa clocoteasca. Absenta acelor iluzii ma termina incet, incet. O floare sub un cer innorat, mazgalit, manjit de realitate. Timpul trece si noi ne trecem odata cu el. Vreau o eternitate lipsita de realitate. Vreau un eu diferit de cele pe care le-am avut pana acum. Un eu fantastic. Un eu care sa multumeasca un suflet regenerat. Un eu intangibil…

Niciun comentariu: