te iubesc.

Smulsa parca din mijlocul unor asternuturi delicate, albe, pufoase, primitoare, am ajuns in fata unei usi masive din stejar. Vis stupid! Unde era fictiunea stoarsa din poeziile citite? Credeam ca s-a strecurat subtil in sangele meu clocotitor, in somnul meu prea putin profund. Ceva era ciudat. Prin fereastra ingusta a usii o lumina difuza se risipea in noaptea care imi imbratisa corpul. Stiam ca cineva e dincolo de usa. Poate ma astepta. Evitam sa-mi intorc privirile spre strada notorie. Am atins nehotarata manerul usii. Era foarte rece, Brusc, usa a prins viata.

-Nici sa nu-ti treaca prin minte sa te lupti cu mine!

Manerul a disparut in mod inexplicabil. Ecoul vocii glaciale al usii se lovea de timpanul urechilor mele. Am atins usa cu degetele. O durere nociva, insuportabila mi-a cuprins intreaga palma. Muscatura necrutatoare a usii implacabile!

Am simtit brusc cum strada ma atragea spre ea. Luminoasa, rece, provocatoare, cu miscari feminine, unduioase, se apropia tot mai mult. Ii auzeam respiratia sacadata langa urechea mea. Credeam ca se va azvarli asupra mea si ma va inghiti. Simteam teama pana in maduva oaselor. Era fantomatica. Era insidioasa. Era teama. Nu s-a intamplat asa. Cu un zambet onctuos mi-a spus hotarata:

-Apropie-te!

Ochii au inceput sa-mi iasa din orbite urmarind strada. Corpul mi se diseca. Simteam o durere falsa cuprinzandu-mi picioarele. Un suspin silentios a curmat momentul. Ma reintregeam. Urmaream absenta strada. Aveam emotii. Ochii imi devenisera doua lacuri imense, sarate, in care inotau doua pupile absorbite de frumusetea aparenta a strazii.

-Haide, haide! Stii ca trebuie sa o faci…

Ce trebuia sa fac? Mainile imi oscilau violent pe langa corp. Intr-o fractiune de secunda le-am lasat sa se abata asupra unui cos de gunoi. Gestul meu a declansat un ras sarcastic incontrolabil, asurzitor. Viata fara sarcasm e goala, dar acel ras ma scotea din minti.

-De ce sunteti atat de nemilosi? Am urlat din toti plamanii, adresandu-ma neantului si nimicurilor sale.

-Fiindca tu ne faci asa…

Un ras nebun mi s-a furisat in minte. Ah! Copil nebun... Visul era al meu. Personajele erau ale mele.

Strada a devenit brusc o fetiscana candida, cu un zambet dulceag si niste codite foarte dragute. Cosul de gunoi s-a transformat intr-o flaore caraghioasa, care incerca sa retina luna intre petalele sale. Selena lumina mai puternic cadrul. Ceva diferit ma facea sa urmaresc acea fetita imbracata in hainele naivitatii. Inima dadea sa-mi iasa din piept. Imi doream sa o eliberez. O exploatasem enorm in ultima vreme. Bataile sale alerte si violente ma faceau sa cred ca isi dorea o vacanta.

In scurt timp am ajuns in fata altei usi. Una grandioasa, mai lucioasa, mai masiva decat cea pe care o parasisem. Nu voiam sa o deschid. Imi era teama sa-I gasesc manerul. Inima o luase razna. Corpul imi amortise. Buzele innebunisera. Cantau in soapta un imn inchinat cerului, inchinat eternitatii si dragostei. Vrajita de ciudatul imn, usa s-a deschis. In cadrul ei s-a creionat un chip invaluit in obscuritate. Eram incet, incet prinsa in mrejele amintirilor. Toate se legau de acel chip atat de ambiguu si totusi cat se poate de clar. Am putut sa dau viata doar la doua cuvinte:

-Te iubesc!

Brusc m-am trezit. Vis ciudat. Noapte alba. Obiecte vii care stiu si realizeaza prea multe...

P.S. cand lucrurile prind viata, inimile intra in vacanta, mintile innebunesc, iar oamenii se iubesc.